Acasă » Știri » Ce scrie presa internațională despre violențele de la Mitingul diasporei: haos în România!

Ce scrie presa internațională despre violențele de la Mitingul diasporei: haos în România!

De: Cristian Blanuta 11/08/2018 | 20:59
Ce scrie presa internațională despre violențele de la Mitingul diasporei: haos în România!

Agenţiile de presă internaţionale, precum şi cele mai importante publicaţii din Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie relatează despre protestul violent de vineri seară de la Bucureşti.

„Sute de mii de protestatari s-au adunat să scandeze împotriva Partidului Social Democrat (PSD) de la guvernământ, vineri, în oraşe din România şi în capitala Bucureşti, unde jandarmii au împrăştiat gaze lacrimogene spre mulţime şi sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale”, scrie Reuters, citat de News.ro.

Agenţia de presă informează că „protestatarii s-au organizat pe grupuri de români care lucrează peste hotare, supăraţi de corupţia înrădăcinată, după cum spun ei, salarii mici şi încercarea PSD de a slăbi justiţia în unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană”.

La Bucureşti, unii protestatari au încercat să treacă cu forţa de linia de securitate care apăra clădirea Guvernului. Alţii au aruncat cu sticle şi pietre în jandarmi, care spun că grupuri de „provocatori” erau prezenţi în Piaţă.

Pe măsură ce protestul a continuat după lăsarea serii, jandarmii au folosit tun cu apă şi au crescut intensitatea cu care au împrăştiat gaze lacrimogene către mulţime. Într-un video publicat pe reţelele de socializare se vede cum jandarmii lovesc protestatarii non-violenţi care îşi ţineau mâinile ridicate.

Peste 400 de persoane au cerut asistenţă medicală, inclusiv doi jandarmi, potrivit ISU, care au fost separaţi de unitatea lor şi au ajuns în mulţimea furioasă. Zeci de mii de persoane au protestat paşnic în alte orae ale României, a mai precizat Reuters.

BBC News scrie: „Poliţia română s-a ciocnit cu protestatarii antiguvernamentali”

„Protestatarii au cerut demisia guvernului, obiectând faţă de eforturile de a slăbi sistemul judiciar de către social-democraţii (PSD) aflaţi la guvernare, precum şi faţă de salariile scăzute şi corupţia înrădăcinată din ţară”, precizează BBC.

„Violenţe au izbucnit în timp ce sute de mii protestează împotriva corupţiei”, titrează The New York Times.

„Aproximativ 100.000 de oameni s-au adunat de-a lungul zilei în Piaţa Victoriei din Bucureşti pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de Guvern, cu alte zeci de mii protestând în oraşe din ţară. Cele mai importante nemulţumiri ale lor au fost schimbările legislative despre care mulţi spun că slăbesc justiţia”, scriu jurnaliştii de la NYT.

„Vrem democraţie şi legi care apără ceteţenii, nu politicienii”, a spus Moise Mărăcine, în vârstă de 33 de ani, care a zburat din Marea Britanie unde trăieşte pentru a protesta.

Organizatorii au căutat să atragă români care trăiesc în afara ţării la manifestaţie, fiind cea din urmă dintr-o lungă serie.

The Guardian scrie că sute de persoane au fost rănite în România după ce emigranţii s-au întors să lupte împotriva corupţiei. Jandarmii din Bucureşti au folosit gaze lacrimogene şi tun cu apă, vineri noaptea, împotriva mulţimii, mulţi având nevoie de îngrijiri medicale.

Liberation titrează: „România: Trebuie să facem ceva pentru ca fiilor noştri să nu le fie ruşine că sunt români!”

„Aproape un milion de români din străinătate s-au unit la o manifestaţie, vineri, împotriva Partidului Social Democrat, acuzat că atacă lupta împotriva corupţiei şi slăbeşte Statul de drept”, potrivit publicaţiei franceze.

„Diaspora română împotriva corupţiei”, relatează La Reppublica.

„La Bucureşti, gaze lacrimogene şi tun cu apă pentru a dispersa manifestaţia emigranţilor români”, este titlul din Le Monde.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția de Moldova), SPORT citeste mai mult
Parteneri
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte de atac / Cine e Francis „Beleaua”
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să se concretizeze
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Andreea Tonciu, adevărul despre divorț: „Să punem punct, gata”. Cum se înțelege vedeta cu Daniel Niculescu
Andreea Tonciu, adevărul despre divorț: „Să punem punct, gata”. Cum se înțelege vedeta cu Daniel...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun un lucru și sper să îți intre foarte bine în cap. Realizez că din asta s-a făcut o obișnuință.”
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală pentru multe alte țări: 10 miliarde de euro
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală...
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe trecători. Imagini cu un PUTERNIC IMPACT emoțional! VIDEO
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este că nu schimbă gustul alimentelor
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu!...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă în care m-a afectat teribil”
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
Ilinca Vandici, planuri de nuntă după divorț? Cum vrea să îmbrace, din nou, rochia de mireasă
Ilinca Vandici, planuri de nuntă după divorț? Cum vrea să îmbrace, din nou, rochia de...
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai bun îngrășământ natural pentru grădină conține 2 ingrediente pe care le ai în bucătăria ta
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai...
Se construiește o nouă autostradă în România. Va face legătura cu un important aeroport, mulți români vor ajunge mai repede la destinație
Se construiește o nouă autostradă în România. Va face legătura cu un important aeroport, mulți...
×